Hidrocel

Generalități

Hidrocelul reprezintă o acumulare lichidiană în jurul unuia sau a ambelor testicule și se manifestă ca o umflătură în scrot ce produce senzație de greutate a testiculelor și disconfort. Hidrocelul poate fi congenital sau dobândit.

Hidrocelul congenital (din naștere) apare ca urmare a unui defect de închidere a canalului peritoneo-vaginal (canal prin care testiculul coboară din abdomen în scrot în timpul vieții intrauterine și reprezintă o prelungire a peritoneului ce înconjoară fiecare testicul - tunica vaginală a testiculului). Apare la circa 5-10% din băieții nou-născuți.

Hidrocelul congenital poate fi comunicant sau necomunicant.

Hidrocelul congenital comunicant apare atunci când canalul peritoneo-vaginal rămâne deschis iar lichidul peritoneal circulă liber între abdomen și scrot. Astfel, se poate observa creșterea în dimensiuni a scrotului în timpul zilei, când copilul este în picioare și dispariția hidrocelului noaptea, când doarme. Acest tip de hidrocel este mai frecvent în general la băiețeii născuți prematur și dispare de obicei singur până la vârsta de 2 ani. Hidrocelul congenital comunicant poate ascunde sau se poate complica în timp cu hernia inghinala congenitală.

Hidrocelul congenital necomunicant apare ca urmare a închiderii canalului peritoneo-vaginal și persistenței lichidului în tunica vaginală a testiculului. Astfel, dimensiunea hidrocelului nu se mai modifică în raport cu poziția corpului, ca în cazul celui comunicant. Acesta se poate manifesta și ca un chist de cordon spermatic, atunci când lichidul nu înconjoară testiculul, ci se află blocat în canalul cordonului spermatic. Și acest tip de hidrocel se poate retrage singur până la vârsta de 2 ani.

Hidrocel editat 2

Hidrocelul dobândit apare la vârsta adultă, de obicei după 30-40 de ani și are ca și cauza principală un dezechilibru dintre secreția și resorbția lichidului dintre tunica vaginală a testiculului și testicul. 

Pe lângă aceasta, hidrocelul dobândit mai poate apărea și din alte cauze:

  • redeschiderea canalului peritoneo-vaginal
  • traumatismul testiculului
  • infecția bacteriană a testiculului sau epididimului
  • infecția parazitară (filarioză)
  • tumora testiculară
  • corp străin în scrot (ex. proteză testiculară, proteză peniană, sfincter urinar artificial)
  • după operația de reparare a herniei inghinale

Hidrocelul care nu a dispărut de la sine după vârsta de 2 ani sau care a apărut la vârsta adultă are indicație de tratament chirurgical atunci când prin dimensiunea sa crescută produce disconfort, senzație de greutate în testicul și durere prin tracțiunea cordonului spermatic sau atunci când există suspiciunea de tumoră testiculară sau hernie inghinală asociată.

Hidrocel voluminos stang

 

Neoperat, hidrocelul poate determina următoarele complicații:

  • ruptura hidrocelului în urma unui traumatism sau în mod spontan
  • sângerare în interiorul hidrocelului și producerea de hematocel, ce se poate suprainfecta
  • torsiunea testiculului
  • calcificarea peretelui hidrocelului
  • atrofia testiculului din cauza tracțiunii cordonului spermatic, a presiunii crescute în interiorul hidrocelului sau a torsiunii intermitente a testiculului
  • infecția hidrocelului, în special după puncții aspirative eșuate (piocel)
  • infecția testiculului sau a epididimului
  • tumora testiculară
  • hernia inghinală

Hidrocel editat sub 1 mb

Stabilirea diagnosticului și a planului de tratament se pot face online prin completarea formularului de mai jos, prin email la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau în urma unei consultații fizice la una dintre clinicile partenere.

Consultațiile online făcute prin intermediul formularului de pe acest site sau prin email sunt gratis. Datele personale și pozele sau video-urile anexate acestui formular sunt confidențiale și nu vor fi salvate decât în cazul acordului reciproc pentru operație.

Niciun fisier incarcat.

Vă respectăm și garantăm discreția și confidențialitatea mesajelor și a datelor Dvs personale.

Admin's Avatar

Admin